Pregătirea profesorului are un caracter sistematic şi organizat şi se realizează in invăţămantul superior pe baza unor planuri şi programe de invăţămant. Sistemul de pregătire al cadrelor didactice este determinat de obiectivele care stau in faţa şcolii, de nivelul creşterii civilizaţiei materiale şi spirituale a intregii populaţii, ceea ce exprimă formula de ,,comandă socială”. Prin acest sistem se ţine seama de progresele ştiinţei şi tehnicii, de realizările obţinute in domeniul artei, de dezvoltarea exagerată a societăţii, de nevoile prezente şi de perspectivele privind pregătirea viitorilor specialişti pentru diversele domenii de activitate.
Introducerea unor noţiuni, a unor tehnici noi de lucru, reclamă elaborarea unei concepţii corespunzătoare a pregătirii profesorului in concordanţă cu astfel de cerinţe. Saltul pe care urmează să-l realizeze invăţămantul superior in ceea ce priveşte formarea şi perfecţionarea profesorilor, depinde intr-o mare măsură de calitatea pregătirii viitoarelor generaţii de specialişti in toate domeniile şi de ridicarea calităţii invăţămantului in special.
Mass-media şi numeroasele mijloace de informare oferă inclusiv profesorilor posibilităţi de formare, documentare şi perfecţionare.
Un om creator, cu iniţiativă, inovator şi capabil să se adapteze rapid la schimbările impuse de progresul impresionant al ştiinţei contemporane, nu poate fi format decat de educatori care să posede ei inşişi, asemenea calităţi, modernizarea formării cadrelor se ridică la nivelul exigenţelor celor mai inalte şi merg in intampinarea nevoilor societăţii.
Cerinţele cărora trebuie să le corespundă un invăţămant modern in care vor lucra viitorii educatori capabili să modeleze profilul unei personalităţi sunt următoarele:
1 un astfel de invăţămant trebuie se formeze şi să dezvolte independenţa, inovaţia şi creativitatea fiecărui individ pe măsura indisponibilităţilor sale, ţinand seama de nevoile dezvoltării societăţii;
2 profesorul pregătit pentru o şcoală modernă urmează să asigure formarea şi dezvoltarea unei atitudini corespunzătoare, receptivă, mobilă, flexibilă, complexă faţa de schimbări, pentru ca orice persoană să accepte schimbarea, s-o inţeleagă şi să participe la producerea ei;
3 un invăţămant modern trebuie să permită fiecărui elev, nu numai să se dezvolte armonios, să-şi formeze şi să-şi cultive optimal toate disponibilităţile, ci să contribuie la realizarea omului ca om, cultivandu-i cele mai alese insuşiri spirituale (cultură aleasă, devotament, demnitate, nevoie de cunoaştere, aptitudini organizatorice etc.);
4 un invăţămant inaintat trebuie să-i pregătească pe elevi pentru o cooperare socială in activitatea productivă şi in viaţa extraprofesională;
5 educaţia pentru integrarea in profesiune, pentru viaţa de familie, trebuie să-şi găsească un loc important intr-un invăţămant modern.
Formarea profesională a educatorului trebuie să cuprindă toţi parametrii de calitate şi crearea unui om nou, activ, cult, devotat valorilor promovate in societate. Profesorul este pentru elevii săi un model de conduită şi de pregătire profesională, exercită asupra lor influenţe nu numai prin volumul de cunoştinţe pe care le transmite, ci şi prin orizontul de cultură pe care il deschide elevilor, prin modul său de a gandi, prin concepţia sa ideologică, printr-un intelect permeabil, fluid şi receptiv la nou şi la o continuă receptare.
Formarea sa profesională vizează competenţa „specialistului” incadrată intr-un fond de cultură generală, mobilizate şi sprijinite de o temeinică pregătire psihologică, pedagogică şi metodică, teoretică şi practică.
Prin natura activităţii sale, educatorului i se cere un larg orizont cultural, o vastă informare in domenii diferite ale activităţii şi o nepotolită sete de cunoaştere, pe baza căreia să poată răspunde adecvat intereselor variate ale elevilor săi.
Profesiunea de educator cere o atitudine mereu nouă şi innoitoare, o luptă continuă pentru a preveni rutina, stagnarea, schematismul şi formalismul, orice educator trebuie să cunoască tot ceea ce poate cădea in campul atenţiei tineretului.
Permanenta receptivitate pentru nou constituie o componentă fundamentală a sistemului motivaţional al profesorului, menită să-i alimenteze mereu lupta pentru o calitate tot mai ridicată in activităţile sale.
